In acest site ne propunem să prezentăm o imagine obiectivă a acestui sector de activitate ( construcţii şi hale metalice prefabricate ) chiar dacă nu este destinat unui public foarte larg. Un cititor sugerează să propunem clienţilor să povestească experienţa proprie, de la cererea ofertelor până la finalizarea construcţiei. Un răspuns in această direcţie din partea beneficiarilor acestor servicii ar fi foarte util atât pentru viitorii clienţi cât şi pentru firmele de profil care oferă hale metalice prefabricate.
In mod sigur fiecare client işi doreşte să obţină cel mai bun raport calitate/preţ pentru viitoarea construcţie dar in acelaşi timp nu are toate informaţiile la dispoziţie pentru a face o alegere corectă. De cele mai multe ori se apelează la sfaturi de la prieteni mai mult sau mai puţin pregătiţi sau la diverse persoane care au trecut printr-o experienţă asemănătoare. Nu cred că este in intregime soluţia cea mai bună pentru că părerile exprimate sunt subiective de cele mai multe ori. Fiecare beneficiar ar trebui să analizeze ofertele a 2-3 firme pentru a putea obţine o soluţie potrivită şi mai ales pentru a primi răspunsurile juste la solicitările sale. E clar că o persoană care solicită o ofertă doar informativă fără a avea ideile clare, nu va fi tratat cu seriozitate de niciun furnizor.
De cealaltă parte, fiecare furnizor ar trebui să poată înţelege de ce oferta lui nu a fost acceptată. Trebuie spus că pentru întocmirea unei oferte apropiate de realitate, un inginer lucrează câteva ore. La un simplu calcul se vede că o ofertă, fie şi informativă, costă cel puţin 40-50 RON făra a pune la socoteală costurile indirecte (chiria unui birou, intreţinerea, energia electrică etc). Vreau să spun că ofertele “in vânt” costă oricum bani şi produc frustrare că nu există nici macar un mulţumesc de cele mai multe ori. Probabil că cel mai simplu ar fi să se organizeze o bursă a acestor tipuri de lucrări. Dar o asemenea bursă nu există, deci lucrurile vor continua haotic cu dezavantaje de ambele părţi. Sugestia cititorului nostru este foarte bună si sperăm să se materializeze in răspunsuri din partea celor care au construit in anii trecuţi o hală metalică prefabricată. Acest tip de evaluare ar îmbunătăţi serviciile oferite pe viitor de furnizorii de hale metalice. Vom propune in câteva zile un alt sondaj de opinie privitor la aceste aspecte. Rezultatele acestui sondaj le vom face publice ca şi pe cele din trecut.



Multumesc pentru preluarea atat de prompta a ideii! Excelent punctat pentru parcursul ofertarii; asa este, trebuie pusi la socoteala toti anii de scoala, toti anii de santier, toate softurile utilizate (noi am investit deja peste 20 000 euro in softuri pentru calcul, detaliere, prezentare de solutii), dar si mii sau zeci de mii de ore de proiectare, de feed-back, de optimizari de solutii, de informare generala, de excursii facute special pentru a vedea o lucrare renumita (am fost la Bilbao special pentru a vedea lucrarea lui Gehry- muzeul Guggenheim). Cine vine si intreba cat costa o hala de aproximativ 15 x20 m, aproape jigneste prin ignoranta formularii intrebarii in primul rand… dar, trebuie ascultat si trebuie sa aiba politetea de a raspunde si unor intrebari suplimentare, daca are intr-adevar intentii serioase. Mult timp am crezut ca daca nu dau o oferta unui astfel de client, am pierdut o afacere…am aflat ca nu este asa!